Cum a fost primul seminar introductiv despre 3D printing

De la început de an ne-am pus ca scop organizarea a cât mai multe evenimente în cadrul cărora am putea discuta ultimele noutăți din lumea makerilor.

Odată ce am reușit să construim de la zero două imprimante proprii și am experimentat cu tehnicile și materialele folosite la crearea unui obiect imprimat 3D, am hotărât să lansăm o serie de seminare care ar ajuta entuziaștii în tehnologie să afle cât mai multe despre unul dintre cele mai discutate subiecte în comunitatea mondială a makerilor-3D Printing-ul.

Pe data de 29 iunie a avut loc primul training livrat de Victor Bujoreanu, inginer mecanic și entuziast în 3D printing, în cadrul căruia participanții au reușit  să facă cunoștință cu aspectele generale ale printării 3D, informația fiind însușită mai ușor datorită exemplelor reale de obiecte din diferite materiale produse chiar aici, la cele 5 imprimante prezente în atelier.

La acest eveniment s-au adunat specialiști din diverse domenii: energetică, business, inginerie poligrafică, inginerie mecanică, IT,  toți fiind  curioși să afle mai mult despre aplicarea imprimării în 3D, astfel aceștea nu au ezitat să întrebe  despre procesul de creare și despre produsele finale. Pe lângă caracteristicile tehnice, s-a pus în discuție și aspectul economic a 3D Printing-ului, participanții fiind interesați de rentabilitatea și perspectiva de dezvoltare a acestei ramure atât pe plan mondial, cât și local, dicutând chiar și în pauză oportunitățile de implementare a tehnologiei date în diverse industrii.

Astfel, într-un mod   productiv, dar și extrem de plăcut am petrecut seara de joi. În continuare planificăm organizarea mai multor training-uri pe tematica data, deoarece tot mai multe persoane își manifestă interesul față de printarea în 3 dimensiuni. Remintim că Atelier 99 prestează servicii de imprimare 3D și toți doritorii  pot folosi imprimantele din atelier pentru a crea propriile modele.

Fii sigur că ești abonat la pagina noastră de Facebook: Atelier 99 pentru a fi informat despre evenimentele care vor avea loc în continuare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *