Ce este un Maker Faire și când va avea loc la Chișinău

Maker Faire este cel mai mare festival tehnologic internațional, unde creatorii și inovatorii își prezintă creațiile și împărtășesc cele învățate în cadrul unui iarmaroc atractiv pentru persoane de toate vârstele. Scopul acestui eveniment este de a informa, conecta și extinde comunitatea de entuziaști în tehnologie, creatori și inovatori.

Primul eveniment Maker Faire a fost organizat în California în 2012, iar primul Chișinău Mini Maker Faire va avea loc pe 28 mai 2017. Participarea la acest eveniment este liberă și gratuită. Pentru alte detalii, accesează: Chișinău Mini Maker Faire.

Trebuie să vezi ce este un Maker Faire ca să înțelegi atmosfera lui în totalitate! Evenimentul are menirea să sporească vizibilitatea proiectelor și ideilor neobișnuite. Maker Faire este interactiv și educațional în diverse feluri, unde fiecare poate să încerce lucruri noi și să înțeleagă că poate să își extindă propriile capacități.

Chișinău Mini Maker Faire este organizat de către Atelier 99 – primul MakerSpace din Moldova, un spațiu de lucru colaborativ dotat cu instrumente și echipamente de prototipare pentru ingineri, designeri, artiști, arhitecți și toți cei interesați de tehnologie.

În cadrul la prima ediție a festivalului va fi o zonă de expoziție cu proiecte tehnologice, zonă cu workshop-uri și zonă de masterclass-uri, cu implicare a makerilor atât locali cât și internaționali. Festivalul oferă oportunitatea de a vedea oamenii fiind mai mult decât consumatori – sunt productivi, sunt creatori. Toți sunt makeri iar lumea este creația. Notează-ți în agendă data de 28 mai, să faci neapărat o vizită la Chișinău Mini Maker Faire!

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Sida – Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *